Deac: „Raul m-a încurajat”

Deac:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ciprian Deac (foto) a trăit în ritm de TGV cele patru zile care
au marcat transferul în Bundesliga și prima apariție pe „Veltins
Arena”, ca rezervă, la meciul cu Hannover, de sâmbătă, în uralele a
peste 60.000 de fani.

Ciprian, cum a fost întâlnirea din vestiar cu
Raul?

Impresionantă, deși Raul e un tip modest, normal. A vorbit cu mine
și, la fel ca și ceilalți colegi, m-a încurajat. M-au emoționat
clipele în care am auzit cum un stadion întreg îmi strigă numele.
Când ajungi în astfel de situații, simți că ești fotbalist.

Sincer, mai credeai după startul campionatului că te vei
transfera în străinătate?

Da, pentru că după cinci ani la CFR visam să fac pasul spre o
echipă de top. E o împlinire ce o dedic soției mele (n.r.-
Adriana), dar și o provocare. Atât antrenorul Magath, cât și cei
care mă cunosc, așteaptă mult de la mine!

De ce ai ales Germania, deși erau oferte pentru tine la
club și din Italia?

Pentru că eu așa am simțit, că fotbalul din Bundesliga mi se
potrivește, fiindcă e bazat pe forță. Apoi, să nu uităm că Schalke
e cineva în Europa, nu e o echipă de anonimi.

Pe cine vezi să îți ia locul la CFR?
Nu pot eu să dau nume, dar CFR are un lot puternic și există
jucători care pot să joace pe postul meu. Nu cred că echipa stătea
în mine, doar a bătut Pandurii și fără Deac, nu? (râde)

Ce ți-a transmis selecționerul după ce ai semnat actele
cu Schalke?

M-a felicitat, dar mi-a spus că trebuie să muncesc de acum și mai
mult. Schalke e o echipă cu pretenții serioase, care trage și anul
ăsta la titlu, deși a avut un început nefericit de campionat.

Cum vezi acum primele două jocuri ale naționalei din
preliminarii?

Ușor nu ne va fi, pentru că lumea așteaptă să ducem naționala la
Euro 2012. Un lucru pot să ți-l spun clar: noi, jucătorii, vom da
totul să ne calificăm.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
O româncă se plânge că
O româncă se plânge că "francezii sunt o naţie de nesuferiţi". Tânăra povesteşte cât de greu e să-ţi faci prieteni…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
UNGARIA, de nerecunoscut. Răsturnare absolută de situație în țara de LÂNGĂ ROMÂNIA
UNGARIA, de nerecunoscut. Răsturnare absolută de situație în țara de LÂNGĂ ROMÂNIA
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×